Amurgul viselor...

Ma trezesc in uitare...Putine clipe dintr-o zi imi amintesc de un vis anume, un scop dorit...

Ma afund in munca, stres, probleme... Rareori ma intreb cand voi ajunge sa fac ce-mi place...ce-mi doresc cu adevarat. Cand va fi timp pentru mine? Cand va fi loc pentru mine? Nu voi sti niciodata. Si totusi : timp ar fi, loc ar fi ...

Imi place sa plang...pentru ca stiu ca apoi ma voi simti mai eliberata. Pentru ce plang?

Pentru visele mele...pe care nu le hranesc si care incet - incet...se lasa prada..."amurgului".

Nu sunt eu...nu mai sunt eu... Incepe sa-mi fie dor de ... mine ! Incepe sa-mi fie dor de voce mea...care, din nefericire, nu mai stiu cum suna...nu mai stiu cum vibreaza...nu mai stiu nici ce ambitus are...

Se spune ca speranta moare ultima? Cand voi sti ca a murit?

Visele cad totusi prada amurgului, si-mi ramai tu : pui de om... desi esti mare, esti inca fraged, iar gandul ca ne putem proteja unul pe celalalt este faclia care ma tine departe de...amurgul meu.